Pentru ca am uitat sa-l mentionez in STAPANII INELELOR, m-am decis sa scriu un articol aparte despre ANTRENOR.
De vreo cativa ani observam o schimbare radicala a modelelor de antrenori din Divizia A. S-a trecut de la “focul la ei”, “calcati-i pe ochi” shi “scoaterea adversarului din dispozitiv”, adica Halagian, M Lucescu, Jenei etc, la antrenori moderni, trecuti prin scoli inalte, cu viziuni noi asupra jocului, Andone, Rednic, Stoichita, Olaroiu, R. Lucescu, Dan Petrescu, Grigoras etc, plus “spice-uri” externe, Zenga, Protasov, etc.
Era normal. “Joaca” s-a schimbat profund de vreo 10 ani.
Aflati la discretia unor patroni grabnic doritori de rezultate, antrenorii pari pierduti in peisajul diviziei A. Cei doi ani, teoretici, pt formarea unei echipe competitive, s-au comprimat in max 5-10 etape, cam asta cred ca e media de viata a unui antrenor la o echipa noua.
La victorii e meritul jucatorilor, rapid umflati de presa, al patronilor doritori de voturi, de imagine, a presedintilor de cluburi, a lui MM (in special lui si numai lui), oricui altcuiva dar nu antrenorului. La infrangeri ramane la bataie cu pieptul dezgolit, cu imaginea tandari, cu masina sparta, cu familia injurata, incepand cu 2 generatii in urma.
Cand ai 10 actionari in spate, plus vreo 2 indivizi in conducerea clubului cu personalitati extrem de puternice, performanta lui Andone de a rezista cativa ani la Dinamo e demna de cartea recordurilor.
Ce au reusit Dan Petrescu si Ando la Sportul, Rednic la Vaslui sau Grigoras pe unde a fost, reprezinta miracole. Cu bani putini si cu niste anonimi au reusit performante remarcabile. Ne-au readus aminte ca fotbalul este un joc de ECHIPA. Argumentul ar fi ca mai niciunul dintre componentii acelor echipe n-au prea confirmat dupa transferuri de rasunet la Steaua, Dinamo, Rapid sau Poli.
Tot aici ar intra, dar la alta scara, Protasov. Continuand munca inceputa de Zenga, a transformat o echipa “anonima”, in Europa, intr-o semifinalista de Cupa UEFA.
Un capitol aparte il reprezinta Piturca. “Baiatul de casa” al Fratilor, s-a trezit peste noapte la nationala de tineret pe care a reusit sa o califice, dupa foarte multi ani, la un turneu final. De-aici, individului i s-a urcat la cap. Avand carente mari in “ABC-ul” meseriei, compensate de unele sclipiri de moment, vezi Rosu cu Bulgaria, a ajuns sa se creada buricul pamantului, reusind sa dea cu mucii in fasole in conflictul cu Hagi si Popescu. Dupa o victorie, extrem de norocoasa, in Portugalia, nationala a mers din ce in ce mai prost. Venirea lui Hagi, dupa o tanguiala nationala dupa REGE, i-a salvat scaunul. Individu’, in loc “sa-i pupe picioarele”, s-a apucat sa-l critice prin presa. Si-a stat acasa. Meritat. Ajuns din nou la nationala, cica printr-o reparatie morala, a reusit din nou sa-si dea in petic. Ambitiile sale prostesti impotriva lui Ogararu si Radoi, precum si ciufuteniile vis-a-vis de presa, l-au tranformat rapid in cel mai detestat personaj din fotbalul romanesc. Dar lui Piti Cel Mare nu-i pasa. Vorba lui Alexandru de la Liga, dupa un meci cu Luxemburgul, “Bravo Piti. Le-ai dat m**e” la toti. Si Piti ne-o tot trage, de-atunci.